O mutare casă nouă deși este un eveniment fericit pentru noul proprietar, vine la pachet și cu o serie de pași pe care trebuie să-i ai în vedere pentru o relocare eficientă, cu atât mai mult cu cât  trebuie să împachetezi practic o  întreagă casă sau apartament.

Pentru a-ți face viața un pic mai ușoară, îți oferim 12 moduri eficiente de a face din tot acest proces de tranziție o sarcină ușoară, deloc stresantă. Iată cum:

  1. Începe cu obiectele care nu sunt esențiale

Împachetează mai întâi lucrurile care sunt cel mai puțin folosite și păstrează-le pe cele uzuale până în ultima săptămână înainte de mutarea propriu-zisă.

  1. Nu goli sertarele

Dacă nu sunt foarte grele, te sfătuim să nu golești sertarele din mobilier. Acest lucru te va scuti de a despacheta și de a reumple sertarul odată ajuns în noua casă.

  1. Folosește vase pe post de recipiente de depozitare

Folosirea oalelor este o modalitate excelentă de a împacheta lucruri precum borcanele de condimente și alte obiecte mici. Umple o oală spre exemplu cu diverse obiecte și înfășoar-o mai apoi în folie sau hârtie.

  1. Lasă hainele pe umerașe

Este destul de ușor să-ți scoți hainele de pe umerașe și să le împachetezi, dar nu este prea distractiv să le agăți pe toate înapoi în dulap. De aceea te sfătuim să le lași pe umerașe și și să le acoperi cu saci de menaj. Apoi, tot ce trebuie să faci este să le pui direct înapoi în dulap când despachetezi.

  1. Etichetează cutiile

O modalitate de a face mutarea mai ușoară este să etichetezi toate cutiile. Etichetarea lor cu ce conține și cu camera din care provin va face despachetarea mai ușoară. Nu vrei să scrii o mulțime de etichete? Atunci printează-le!

  1. Fă o fotografie cu spatele televizorului

Îți amintești  toate firele care încotro duc? Nu, nici noi! Deci, un sfat grozav este să faci o fotografie a părții din spate a televizorului înainte de a-l deconecta. Apoi, când îl reconectezi, poți  doar să te uiți la fotografie pentru a te asigura că toate cablurile sunt la locul potrivit.

  1. Folosește prosoape

în loc să împachetezi prosoape voluminoase, folosește-le pentru a împacheta articole mai fragile sau pentru a umple spațiile libere din cutii.

  1. Etichetează firele

Încearcă să păstrezi firele înfășurate și etichetate, astfel încât să știi pentru ce sunt. Un truc bun este să le așezi într-un tub gol de rolă de toaletă și apoi să etichetezi tubul deoarece le va menține ordonate în cutii.

  1. Valizele nu sunt doar pentru haine

Folosește valizele atunci când împachetezi. Nu trebuie să fie folosite doar pentru haine,  dacă ai valize cu roți, le poți folosi pentru obiecte mai grele, cum ar fi cele de toaletă.

  1. Planifică-ți mesele înainte de ziua mutării

Împachetarea alimentelor poate fi o pierdere de spațiu, iar aruncarea alimentelor este doar o risipă în general. De aceea, cu una sau două săptămâni înainte de ziua mutării, verifică frigiderul și congelatorul și planifică-ți mesele astfel încât să folosești cât mai multă mâncare înainte de marea mutare.

  1. Fă o „geantă pentru două zile” pentru ziua mutării

Asigură-te că împachetezi o geantă pentru două zile cu toate lucrurile de care ai nevoie pentru ziua mutării. De ce o geantă de două zile? Deoarece o mutare casă nouă este o sarcină nu foarte ușoară și s-ar putea să descoperi că începi să despachetezi abia doua zi după ce te-ai mutat, așa că o astfel de geantă îți va fi de mare ajutor.

  1. Dă cu aspiratorul după ce ai mutat tot din vechiul apartament

Odată ce ai mutat mobilierul mare și rămâi cu camerele goale, te sfătuim să aspiri vechea casă astfel încât noii proprietari sau chiriași să aibă podele curate pe care să-și așeze mobila.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *